Amendat de politisti, pentru injurii in public

Sediul Politiei LocaleAgenții de Poliție Locală întâlnesc pe zi ce trece cazuri din ce în ce mai bizare. Spre exemplu, în data de 13 februarie, polițiștii au fost sesizați pentru a interveni pentru aplanarea unui scandal pe strada Ștefan cel Mare. Incidentul a avut loc în jurul orelor 22:00 și a fost sesizat prin 112 de un locatar al unui bloc din apropiere.

Deplasându-se la fața locului, aceștia au identificat un cetățean de 52 de ani, din comuna Ruginoasa, care adresa injurii unui angajat al Primăriei, ce efectua verificări la sistemul de iluminat public. Întrebat de agenți, de ce îl apostrofează pe bărbatul cățărat pe stâlp, acesta fiind și sub influența băuturilor alcoolice, nu a putut să ofere nici o explicate logică.

Pentru că a tulburat ordinea și liniștea publică, Ioan Ilasoaia a fost „liniştit” cu 200 de lei amendă, la legea 61.

PULSUL ZILEI

Tinerii actori din Pașcani aduc pe scenă magia basmului „Cenușăreasa”. Trupa Prometeu, premieră la Casa de Cultură

Comunitatea din Pașcani este invitată să susțină tinerii actori ai Trupei de Teatru „Prometeu”, care pregătesc premiera spectacolului „Cenușăreasa”, unul dintre cele mai îndrăgite basme ale copilăriei. Evenimentul va avea loc duminică, 24 mai 2026, de la ora 11:00,...

Eveniment educațional la Mircești: teatru anti-bullying, premii pentru elevi și activități educative – VIDEO

Un eveniment educațional și comunitar de amploare a avut loc astăzi, 19 mai 2026, în comuna Mircești, în cadrul noii unități de învățământ realizate prin proiectul „Școli mai sigure, incluzive și sustenabile”. Activitatea a fost organizată de Primăria Comunei...

Prima de activare 2026: Cine poate primi 1.000 de lei de la stat și ce condiții trebuie îndeplinite

Persoanele aflate în evidența agențiilor pentru ocuparea forței de muncă de cel puțin 30 de zile și care nu beneficiază de indemnizație de șomaj pot primi un sprijin financiar de 1.000 de lei dacă se angajează cu normă întreagă...

Primul val de caniculă lovește Europa. Fenomenul numit „domul de căldură” se va instala la sfârșitul acestei luni

Europa se pregătește pentru o schimbare radicală de vreme, după episodul neobișnuit de rece din ultimele zile, meteorologii avertizând asupra formării unui „dom de căldură” care va aduce primul val de caniculă al sezonului. Temperaturile ar putea depăși cu...

Scutiri de taxe pentru românii care fac alcool acasă. Câtă țuică se poate produce legal într-o gospodărie

Băuturile alcoolice tradiționale produse în gospodării și nedestinate vânzării ar putea fi scutite de accize în limita a 200 de litri anual, potrivit unui amendament la Codul fiscal care urmează să fie votat în Parlament. Inițiatorii susțin că măsura vizează...

Laboratorul de radiologie al Spitalului de Boli Cronice din Târgu Frumos s-a redeschis. Dotare de ultimă generație

Laboratorul de radiologie al Spitalului de Boli Cronice din Târgu Frumos s-a redeschis după dotarea cu aparatură de ultimă generație. "Laboratorul de Radiologie este redeschis! Activitatea Compartimentului de Radiologie a fost reluată și autorizată pe noul aparat de radiologie de ultimă...

Hramul Parohiei „Înălțarea Domnului” din Pașcani, miercuri și joi, 20-21 mai

Parohia "Înălțarea Domnului" din Pașcani este în sărbătoarea în aceste zile. În perioada 20-21 mai este hramul lăcășului de cult și vor fi oficiate slujbe religioase.

Românii vor un ANAF mai ușor de folosit. Ministerul Finanțelor pregătește un nou portal

Principalele dificultăți semnalate de contribuabili în ceea ce privește serviciile oferite de ANAF și platforma Spațiul Privat Virtual (SPV) au indicat funcționarea lentă sau instabilă a site-ului Fiscului, probleme tehnice în SPV, o interfață percepută ca dificil de utilizat...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Dezastrul de la Consiliul Județean Iași, confirmat de la nivelul Guvernului!

Deputatul, Bogdan Cojocaru:❗️Dezastrul de la Consiliul Județean Iași, confirmat de la nivelul Guvernului! 📍Penelistul Alexe nu a reușit să aducă la Iași fonduri europene, dar nici fonduri guvernamentale importante. Datele au fost prezentate de către Ministerul de Finanțe și plasează...

Două apartamente pentru cadre medicale, construite prin PNRR la Miroslovești

Administrația locală din comuna Miroslovești continuă investițiile în domeniul sănătății. Construcția „Casei Specialistului”, un proiect realizat în curtea dispensarului uman din comună, se apropie de final, iar autoritățile spun că imobilul ar putea fi gata până la sfârșitul acestei...
Paşcani
cer acoperit de nori
18 ° C
18 °
18 °
74%
8.8m/s
100%
mie
23 °
J
16 °
vin
19 °
S
20 °
D
22 °

Niciun articol afișat