Scandal uriaș într-un bloc social din Hârlău

La un bloc de locuințe sociale din Hârlău, proprietarii cer ajutorul primăriei pentru repararea clădirii, asta dupa ce zilele trecute o bucată de acoperiș a căzut și putea să lovească copiii din zonă sau chiar pe unul dintre locatari care a surprins momentul.
Ieri, la Hârlău oamenii din blocul Q1 de pe strada Alexandru Lăpușneanu, au trecut printr-o mare sperietură, după ce o parte din acoperișul blocului s-a desprins de structura clădirii, prăbușindu-se cu zgomot, iar acum caută vinovații.

Blocul Q1 este compus din 120 de apartamente , dintre care 9 sunt ale primăriei orașului Hârlău, folosite în sistem de închiriere pentru situații sociale, iar restul sunt proprietatea locatarilor.

Localnicii se plâng că au condiții rele de trai, că blocul nu este întreținut, tencuiala stă să cadă, nu au lumină pe scară sau subsolul este plin de mizerii. Deși doar 5 la sută din apartamente sunt ale primăriei orașului, ei așteaptă ca autoritățile locale să le rezolve problemele, acuzând conducerea instituției că vine doar la alegeri în zonă și că le este cunoscută situația, dar nu fac nimic să-i ajute.
locatarii
În replică Constantin Cernescu, primarul localității, afirmă că situația de la acest bloc îi este cunoscută, însă precizează că problemele sunt produse de proasta organizare a locatarilor, ei fiind direct răspunzători de aceste dezastre produse în timp.
pietre bloc daramat
El afirmă că instituția pe care o conduce a răspuns pozitiv cererilor venite din partea locatarilor, în bloc locuind familii numeroase, cu venituri mici, care au primit ajutoare de la primărie pentru reparații, în special cei de la etajele superioare, însă asociația de proprietari trebuie să vină cu un proiect pentru ca primăria să poată lua măsuri pentru rezolvarea problemelor.
tavan surpat
Oamenii afirmă că președintele asociației de proprietari a blocului, ”Aristide Q1” nu e de găsit și chiar e acuzat de cetățeni că le cheltuie banii degeaba.

Cel învinovățit, Florin Corciovă,cunoaște situația, precizând că problemele sunt vechi, dar că în bloc locuiesc oameni săraci pe care primăria ar trebui să-i ajute.

Proprietarii apartamentelor sunt totuși dispuși să contribuie cu cât pot pentru a nu mai pune în pericol viața celor care trec pe lângă bloc, mai ales că acolo locuiesc nu numai pensionari,persoane cu probleme sociale sau dizabilități, ci mai ales copii.
cetateni carut copil
Președintele asociației afirmă că a depus un proiect acum 3 ani la primăria orașului pentru reabilitarea clădirii, dar nu a primit ajutor și că va depune alt proiect, actele pentru acest demers fiind în lucru, deoarece o parte din cetățeni au fost deja în audiență la primărie.
Proprietarii locuințelor reclamă ba proasta administrare a asociației, ba primăria că trebuie să facă ceva, amenințând că unii așteaptă să moară cineva ca să fie luate măsuri.

În concluzie, situația de la blocul Q1 din Hârlău este una foarte gravă, riscând să pună în pericol atât sănătatea și viața celor care locuiesc acolo, cât și a celor care trec pe lângă clădire, însă în loc să ia măsuri, proprietarii de la blocul social așteaptă inițiativa primăriei, deși aceștia având calitatea de proprietari trebuie să inițieze în această situație un proiect de reabilitare, prin intermediul asociației de proprietari.
harlau acoperis cazut
Mai menționăm că acest bloc este unul cu mari probleme, cunoscute de ani de zile, acolo locuind familii dezorganizate, cetățeni fără ocupație sau posibilități materiale, zona fiind cunoscută ca un real focar de infecție, datorită mizeriei și condițiilor de trai, care afectează viața locatarilor de bună credință, sătui de lipsă de interes și de mizerie.

PULSUL ZILEI

Deputatul Bogdan Cojocaru: Am votat astăzi pentru învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu, un cabinet de la care avem mari așteptări

Am votat astăzi pentru învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu, un cabinet de la care avem mari așteptări. În același timp, am dat un vot pentru continuarea proiectelor majore ale Iașului și pentru dezvoltarea județului nostru. Pentru Iași cred că...

Senatorul Lucian Rusu: România are nevoie de stabilitate, dar și de responsabilitate!

Astăzi, Partidul Naţional Liberal a votat pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu. A fost un vot de necesitate, nu un vot de încredere politică. România nu își poate permite prelungirea crizei politice, blocarea deciziilor bugetare sau întârzierea investițiilor esențiale pentru dezvoltarea...

Parlamentul European a aprobat noi reguli pentru pasagerii aerieni: Rambursări în 14 zile și însoțitori care pot călători gratuit

Parlamentul European a aprobat marți noi norme privind drepturile pasagerilor, care prevăd rambursarea integrală a biletelor de avion cumpărate prin agenții de turism sau platforme de rezervare online, inclusiv a comisioanelor de intermediere, în termen de 14 zile, în...

Tradiție și inovație în arta gastronomică: liceeni și studenți se întrec la Iași

Elevi de liceu de la colegii tehnologice din județele Moldovei, dar și studenți participă, astăzi, la concursul regional „Tradiție și inovație în arta gastronomică”, organizat de Facultatea de Agricultură a Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”...

Investiții propuse la Lespezi: piața de animale ar putea fi modernizată, iar în satul Buda ar putea fi amenajat un teren de sport –...

Primăria comunei Lespezi vrea să obțină finanțare prin programele Consiliului Județean Iași pentru două investiții: modernizarea pieței de animale și înființarea unui teren de sport în satul Buda. Proiectele au fost discutate și aprobate în ședința extraordinară a Consiliului...

Hărțuirea școlară, un semnal de alarmă pentru părinți. Psihologul Oana Țogan: semnele bullyingului nu trebuie ignorate

Părinții nu ar trebui să ignore schimbările de comportament ale copiilor. Retragerea din grup, teama de a merge la școală sau glumele repetate care ajung să umilească un coleg pot ascunde situații de bullying. Psihologul Oana Țogan atrage atenția...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL TARGU FRUMOS – 20 OCTOMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL TARGU FRUMOS - 20 OCTOMBRIE 2026 Vezi ce proiecte au consilierii locali pe ordinea de zi, discuțiile și voturile aleșilor locali, în direct AICI. https://www.youtube.com/watch?v=CZDgz_G2wYk

Pagina verde. Patru staţii de biogaz din gunoi de grajd, finanţate cu 11 mil. euro din PNRR, au fost finalizate. Bogdan Pantazi, Agrocomplex Lunca...

În decembrie 2025, cinci companii figurau cu proiecte de staţii de biogaz finanţate prin PNRR, de peste 14 mil. euro ♦ Patru dintre ele, toate ale unor fermieri, apar acum cu un progres tehnic de 100% ♦ „Genul ăsta de investiţii, fără o...

Trei persoane au ajuns la Urgențe după un incident la Lidl Pașcani

Trei persoane au ajuns la Urgențe după ce li s-a făcut rău în magazinul Lidl din Pașcani. Unitatea ar fi fost închisă temporar Trei persoane, despre care există informații că ar fi angajate ale magazinului Lidl din Pașcani, au avut...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: A8 este vitală pentru Iași! Nu este un proiect care se negociază, ci o investiție strategică în viitorul nostru

Deputatul, Bogdan Cojocaru: A8 este vitală pentru Iași! Nu este un proiect care se negociază, ci o investiție strategică în viitorul nostru. Iașul are nevoie de autostradă pentru a atrage investiții, pentru a crea locuri de muncă, pentru a-și valorifica potențialul...
Paşcani
câțiva nori
11.6 ° C
11.6 °
11.6 °
93%
1.5m/s
84%
mar
11 °
mie
16 °
J
15 °
vin
12 °
S
16 °

Niciun articol afișat