Cum a decurs prima zi de vaccinare la Pașcani. Cum se vor face programările în celelalte etape

Prima zi de vaccinare anti-COVID 19 in municipiul Pascani s-a desfasurat cu succes. Au fost imunizati o parte din angajatii de la Spitalul Municipal de Urgenta Pascani si potrivit reprezentantilor institutiei, pana marti, 5 ianuarie a.c., in jurul orei 12:00, nu ar fi fost inregistrata nici o reactie adversa.

In total, ar urma sa se vaccineze 136 de cadre de la unitatea spitaliceasca din Pascani si noua de la Spitalul din Targu Frumos, in circa patru zile de activitate.

Deocamdata, se vaccineaza persoanele care fac parte din etapa I si anume: personalul din spitale și unități ambulatorii, medicina de urgenta precum, ambulanța, SMURD si altii, rețeaua de medicină de familie, medicină școlară și asistență medicală comunitară; personalul din laboratoare, farmacii și alți lucrători din domeniul sănătății, serviciile stomatologice si altii. Programarile se fac prin intermediul unei platforme, care permite deocamdata doar planificarea acestor persoane.

In aceasta perioada se fac pregatiri si pentru cea de-a doua etapa, ce prevede populaţia cu grad ridicat de risc şi lucrători care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, esenţiale. Inscrierile se vor putea realiza astfel:

  1. Prin intermediul angajatorului, pentru personalul care desfășoară activități în domenii cheie, esențiale;
  2. Individual, direct pe platforma informatică,pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani (aplicația confirmă vârsta prin verificarea CNP-ului introdus la înregistrare);
  3. Prin intermediul medicului de familie, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani și pentru persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă;
  4. Prin administrator, pentru persoanele cu grad ridicat de risc din centrele medico-sociale și rezidențiale;
  5. Prin aparținători, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani;
  6. Prin apelarea call centerelor,pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani și pentru persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă;
  7. Prin direcțiile de asistență socialede la nivelul primăriilor, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani și pentru persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă;

Pentru etapa 3  –populația generală – înscrierile se vor putea realiza astfel:

  1. Prin intermediul angajatorului;
  2. Individual, direct pe platforma informatică;
  3. Prin apelareacall centerelor;
  4. Prin intermediulmedicului de familie;
  5. Prindirecțiile de asistență socială de la nivelul primăriilor.

Pentru asigurarea accesului tuturor categoriilor de persoane la programarea pentru vaccinare şi pentru buna desfăşurare a Campaniei de vaccinare pentru combaterea infecţiilor COVID-19, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi face urmatoarele precizări cu privire la centrul de suport CallCenter pus la dispoziţia cetăţenilor judeţului Iaşi, cu numărul unic de apel 021.414.44.32.

 

 

 

PULSUL ZILEI

Deputatul Bogdan Cojocaru: Am votat astăzi pentru învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu, un cabinet de la care avem mari așteptări

Am votat astăzi pentru învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu, un cabinet de la care avem mari așteptări. În același timp, am dat un vot pentru continuarea proiectelor majore ale Iașului și pentru dezvoltarea județului nostru. Pentru Iași cred că...

Senatorul Lucian Rusu: România are nevoie de stabilitate, dar și de responsabilitate!

Astăzi, Partidul Naţional Liberal a votat pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu. A fost un vot de necesitate, nu un vot de încredere politică. România nu își poate permite prelungirea crizei politice, blocarea deciziilor bugetare sau întârzierea investițiilor esențiale pentru dezvoltarea...

Parlamentul European a aprobat noi reguli pentru pasagerii aerieni: Rambursări în 14 zile și însoțitori care pot călători gratuit

Parlamentul European a aprobat marți noi norme privind drepturile pasagerilor, care prevăd rambursarea integrală a biletelor de avion cumpărate prin agenții de turism sau platforme de rezervare online, inclusiv a comisioanelor de intermediere, în termen de 14 zile, în...

Tradiție și inovație în arta gastronomică: liceeni și studenți se întrec la Iași

Elevi de liceu de la colegii tehnologice din județele Moldovei, dar și studenți participă, astăzi, la concursul regional „Tradiție și inovație în arta gastronomică”, organizat de Facultatea de Agricultură a Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”...

Investiții propuse la Lespezi: piața de animale ar putea fi modernizată, iar în satul Buda ar putea fi amenajat un teren de sport –...

Primăria comunei Lespezi vrea să obțină finanțare prin programele Consiliului Județean Iași pentru două investiții: modernizarea pieței de animale și înființarea unui teren de sport în satul Buda. Proiectele au fost discutate și aprobate în ședința extraordinară a Consiliului...

Hărțuirea școlară, un semnal de alarmă pentru părinți. Psihologul Oana Țogan: semnele bullyingului nu trebuie ignorate

Părinții nu ar trebui să ignore schimbările de comportament ale copiilor. Retragerea din grup, teama de a merge la școală sau glumele repetate care ajung să umilească un coleg pot ascunde situații de bullying. Psihologul Oana Țogan atrage atenția...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL TARGU FRUMOS – 20 OCTOMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL TARGU FRUMOS - 20 OCTOMBRIE 2026 Vezi ce proiecte au consilierii locali pe ordinea de zi, discuțiile și voturile aleșilor locali, în direct AICI. https://www.youtube.com/watch?v=CZDgz_G2wYk

Pagina verde. Patru staţii de biogaz din gunoi de grajd, finanţate cu 11 mil. euro din PNRR, au fost finalizate. Bogdan Pantazi, Agrocomplex Lunca...

În decembrie 2025, cinci companii figurau cu proiecte de staţii de biogaz finanţate prin PNRR, de peste 14 mil. euro ♦ Patru dintre ele, toate ale unor fermieri, apar acum cu un progres tehnic de 100% ♦ „Genul ăsta de investiţii, fără o...

Trei persoane au ajuns la Urgențe după un incident la Lidl Pașcani

Trei persoane au ajuns la Urgențe după ce li s-a făcut rău în magazinul Lidl din Pașcani. Unitatea ar fi fost închisă temporar Trei persoane, despre care există informații că ar fi angajate ale magazinului Lidl din Pașcani, au avut...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: A8 este vitală pentru Iași! Nu este un proiect care se negociază, ci o investiție strategică în viitorul nostru

Deputatul, Bogdan Cojocaru: A8 este vitală pentru Iași! Nu este un proiect care se negociază, ci o investiție strategică în viitorul nostru. Iașul are nevoie de autostradă pentru a atrage investiții, pentru a crea locuri de muncă, pentru a-și valorifica potențialul...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.4 ° C
10.4 °
10.4 °
90%
2.7m/s
38%
mie
16 °
J
17 °
vin
13 °
S
15 °
D
16 °

Niciun articol afișat