DNA cere explicaţii consilierilor locali despre afacerile de la PSA Pascani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Procurorii DNA pun pe jar, din nou, administraţia locala din Paşcani. Direcţia Anticoruptie Iaşi a solicitat consilierilor locali lămuriri privind măsurile dispuse pentru rezolvarea unor probleme constatate de Curtea de Conturi Iaşi dar şi pentru recuperarea unor debite de către fostul operator de apă şi canalizare Prest Serv Apa SA -societate aflată în subordine, de la actualul operator Apavital.
Răspunsul trebuie trimis până cel târziu joi 7 februarie a.c., motiv pentru care consilierii din opoziţie au încercat convocarea unei şedinţe de îndată, în cursul zilei de astăzi. Demersurile au fost blocate de secretarul Primăriei pe motiv că urmează să fie trimise documentele solicitate şi că nu ar fi necesare dezbateri pe acest subiect.
Ancheta procurorilor a pornit de la o plângere înaintată de consilierul PMP Sorin Olariu, în urma unui control făcut la PSA Paşcani. De asemenea inspectorii Curţii de Conturi au constatat că societatea păşcăneană ar avea de încasat aproape 3,5 milioane de lei de la ApaVital pentru servicii de epurare.
La acea vreme staţia de epurare nu era predată noului operator care a refuzat să încheie un contract.
Un an mai târziu Consiliul Local a aprobat transferul staţiei celui care furniza serviciile de apă dar în urmă au rămas facturile emise de Prest Serv Apa, achitate doar în parte, cca 1,6 milioane de lei. Pentru diferenţa de bani cele două societăţi se judecă. Instanţă de fond şi cea de apel au respins cererile formulate de PSA, dar hotărârea nu este definitivă. Acum procurorii vor să afle dacă consilierii locali au acţionat cu bună credinţă pentru recuperarea debitelor şi dacă hotărârea dată în favoarea ApaVital a prejudiciat sau nu societatea de apă din subordine.
În momentul de faţă PSA Paşcani are o conducere provizorie şi este fără obiect de activitate. Prima încercare de intrare în insolventa a fost respinsă iar acum se lucrează la o nouă cerere.

Adresa Nr. 122 Din 05.02.20… by on Scribd

PULSUL ZILEI

Culorile pereților afectează starea de spirit. Culoarea recomandată de psihologi ce poate reduce stresul

Când alegem culoarea pereților, de obicei ne gândim la ce nuanță ne place și cum se va potrivi cu mobilierul. Cu toate acestea, culorile de care suntem înconjurați zilnic ne pot afecta și starea de spirit, concentrarea și senzația de...

Black Friday 2026: Data la care sunt așteptate cele mai mari reduceri din an în România

Black Friday 2026 se apropie, iar retailerii din țară își pregătesc deja campaniile pentru una dintre cele mai așteptate perioade de reduceri din an. În Statele Unite, evenimentul este programat în mod tradițional pentru 27 noiembrie, vinerea de după...

Fizicienii au văzut pentru prima dată cum apa se transformă într-o sticlă bizară în loc de gheață, la temperaturi scăzute

Apa acoperă aproximativ 70% din suprafața Pământului și constituie aproximativ 60% din masa corpului nostru, dar rămâne o substanță despre care oamenii de știință mai au multe de aflat. La temperaturi scăzute, de obicei apa se transformă în gheața...

Comuna din județul Iași care a plătit 120.000 de euro pentru o pistă de biciclete ce se termină într-un şanţ

N-au asfalt si nici canalizare, dar au o pistă de bicicliști nou-nouță pe un drum de pământ. Și chiar ar fi de râs, dacă nu ar fi cu adevărat dramatic, ținând cont ca investiția, deloc mică, este absolut inutilă...

Irlanda angajează români cu salarii de până la 9.600 de euro pe lună. Munca de noapte, plătită dublu

Irlanda angajează români în domenii cu deficit de personal. Cei care vor să lucreze în străinătate se pot alege cu salarii consistente dacă se orientează spre astfel de locuri de muncă, iar ofertele nu lipsesc. Irlanda angajează români în domenii...

„În Nepal luam 150 de euro, aici primesc 400”. Cât economisesc angajatorii români cu muncitorii asiatici

Angajaţii străini sunt mai ieftini decât noi. Şi mai dispuşi să lucreze ore suplimentare şi să facă munci pe care noi le considerăm sub nivelul nostru. Un muncitor din Asia costă undeva la 80% din cât costă un român...

ANM anunță cum va fi vremea până la jumătatea lui octombrie. Temperaturile, peste normal

Toamna vine cu temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei, dar și cu ploi în limitele obișnuite. Meteorologii au publicat prognoza pentru următoarele patru săptămâni, până pe 12 octombrie. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în perioada 14 septembrie – 12...

Cât este pensia medie în Iași. Județul, printre cele mai slab plătite din țară

Pensia medie a ajuns la aproape 3.000 de lei în România, în al doilea trimestru din 2026. Dar diferențele dintre județe sunt uriașe, iar Iașul se află în zona valorilor mai mici. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, pensia...

„A7 și A8 nu se fac pentru Ucraina. Sunt în primul rând pentru noi”. Cum a devenit războiul șansa infrastructurii Moldovei

Finanțarea europeană prin SAFE poate salva segmente importante din A7 și A8, dar faptul că infrastructura Moldovei a ajuns să fie justificată și prin războiul de la graniță spune multe despre întârzierile ultimelor decenii. Invitat la „20 de minute”,...

Bărbat arestat preventiv la Pașcani după ce a incendiat mașina fostei soții

Un bărbat de 46 de ani a ajuns în arest preventiv după ce ar fi incendiat autoturismul fostei sale soții. Potrivit anchetatorilor, cu o zi înainte, acesta ar fi amenințat-o pe femeie. "La data de 9 septembrie a.c., polițiștii din...
Paşcani
cer acoperit de nori
14.4 ° C
14.4 °
14.4 °
80%
4.8m/s
0%
lun
23 °
mar
22 °
mie
25 °
J
29 °
vin
23 °

Niciun articol afișat