ÎNTÂRZIEREA TRENURILOR. Românii nu vor putea fi despăgubiţi până în 2024

CFR Călători vrea să amâne cu încă 10 ani plata de daune călătorilor care ajung cu întârziere la destinaţie, iar cei care circulă în străinătate trebuie să parcurgă un traseu sinuos până să fi e despăgubiţi.
Chiar dacă trenurile care circulă pe calea ferată din România ajung de multe ori cu întârziere la destinaţie, călătorii nu pot cere despăgubiri. Aceasta deoarece autorităţile au amânat aplicarea unui regulament european privind drepturile pasagerilor. Conform documentului, dacă trenul ajunge la destinaţie cu întârziere faţă de orarul anunţat iniţial, iar călătorul nu a fost înştiinţat în prealabil, operatorul de transport trebuie să îl despăgubească.
Această derogare expiră în decembrie 2014, astfel că pe rutele interne nu se plătesc despăgubiri în cazul în care trenul ajunge cu întârziere la destinaţie. Mai mult, CFR Călători are posibilitatea, conform normelor europene, să ceară prelungirea derogării, pentru alte două perioade consecutive, de câte cinci ani fiecare, şi o va face.

Continuare pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Un nou corp de clădire va fi construit la Școala „Garabet Ibrăileanu” din Târgu Frumos. Anunțul primarului despre investiție

Veste bună la Târgu Frumos. Administrația locală a anunțat faptul că a fost semnat contractul de lucrări pentru un nou corp de clădire ce va fi construit la Școala „Garabet Ibrăileanu” din oraș. Anunțul primarului despre investiție: "Dragii mei, Vă informăm...

„Caravana emoțiilor”, la Liceul Tehnologic Economic Nicolae Iorga Pașcani – FOTO

Peste 50 de elevi coordonați de doamnele profesoare Gurzun Mariana, Boboc Anișoara și Negoescu Narcisa de la Liceul Tehnologic Economic „Nicolae Iorga”, Pașcani, au participat miercuri 25 martie 2026, la „Caravana emoțiilor”, desfășurând activități de educație nonformală și sănătate...

Elevii de la Liceul „Nicolae Iorga” Pașcani, le-au sărbătorit pe mame

Luna martie, considerată simbolic perioada renașterii și a reînnoirii, a fost marcată printr-o serie de activități speciale la Liceul Tehnologic Nicolae Iorga Pașcani. Elevii au pregătit momente artistice dedicate mamelor, într-un eveniment plin de emoție și recunoștință. Programul a inclus...

Hârlăul scapă de păcănele

Orașul Hârlău scapă de păcănele. Hotărârea a fost luată de majoritatea consilierilor locali, la propunerea primarului Radu Curcă, în ședința convocată pe 27 martie a.c. Din cei 16 consilieri, 14 au votat pentru interzicerea organizării și exploatării jocurilor de...

Fragmente de dronă descoperite în pădure la Valea Seacă. Originea, încă necunoscută

Situație neobișnuită semnalată miercuri seara, 25 martie, în zona împădurită de la Valea Seacă, unde un localnic a descoperit mai multe fragmente de la o dronă. Bărbatul a alertat imediat autoritățile, iar la fața locului s-au deplasat polițiști, alături de...

Un bloc în locul celei mai vechi școli din Pașcani? Propunerea primarului Pintilie i-a uimit pe consilierii județeni

Administrația locală din Pașcani intenționează să dărâme un monument istoric - școala nr. 1, printre cele mai vechi din municipiu, iar în locul ei să fie construit un bloc pentru cadrele medicale. Este doar o idee lansată chiar de primarul...

Recital de pricesne și cântece pascale, la Clubul Copiilor Pașcani, pe 2 aprilie

Clubul Copiilor din municipiul Pașcani vă invită în apropierea sărbătorilor pascale la un recital de pricesne și cântece pascale. Evenimentul va avea loc joi, 2 aprilie, de la ora 16:00 și este susținut de Grupul Vocal DOR, profesor coordonator...

Prognoza meteo de Paşte şi de Florii. Val de frig şi ploi de la sfârşitul lunii martie

Vremea schimbă foaia: în loc de primăvară, vin temperaturi de toamnă târzie, ba chiar iarnă prin unele locuri. Nici de Florii şi Paşte nu e mai bine. Frig şi ploi din belşug. După câteva zile de răsfăţ, soarele iese din...
Paşcani
nori împrăștiați
17.2 ° C
17.2 °
17.2 °
43 %
7.6kmh
30 %
J
16 °
vin
14 °
S
16 °
D
9 °
lun
10 °

Niciun articol afișat