La 12 ani are 17 operații și ani de zile petrecuți în spital. Avem puterea să-l ajutăm

La 12 ani are 17 operații și ani de zile petrecuți în spital. Este vorba despre un băiat din Târgu Frumos care, pentru a putea merge are nevoie de puțină atenție din partea voastră, care puteți schimba soarta lui, prin o mica donație. Materialul video în cadrul știrile INFOBIT.

Alex a fost diagnosticat de la naștere cu Varus equin bilateral, adica ambele picioare strâmbe. De la primele zile de naștere, a fost pus în ghips, iar în câțiva ani a fost operat de mai bine de 17 de ori, spun părinții micuțului. Sunt momente când operațiile îi provoacă dureri insuportabile.

În ciuda acestora, Alex a reușit să fie printre cei mai buni la școală și chiar a participat la concursuri. Este talentat la matematica, română și desen. A fost susținut permanent de părinți, profesori și colegi, iar mama lui merge la școală pentru ca băiatul să fie la zi cu lecțiile.

Este programat în următoarea perioadă la București, la Spitalul Monza, pentru încă o serie de analize și operații, însă cheltuielile sunt prea mari pentru familie. Ele sunt estimate la suma minima de 5 mii euro.

În ajutorul lui Alex au venit tinerii voluntari de la Asyris care au organziat o campanie de strângere de fonduri. Mai exact, duminică, 22 mai, în centrul orașului cei care au donat câțiva lei au primit vată de zahăr pe băț și cei mici au fost pictați pe față. În câteva ore s-au strâns 300 de lei.

Și administrația locală din Târgu Frumos vine în ajutor lor. În ședința de consiliu local de joi pe ordinea de zi este un proiect de hotărâre pentru alocarea sumei de 20 mii lei din bugetul local. Rămâne de văzut dacă proiectul de hotărâre propus de edil va trece de votul consilierilor.

Dacă doriţi să-l ajutaţi pe Alex, puteţi dona fie în cutia amplasată la Centrul de Voluntariat, fie direct în contul mamei: MACOVEI ANA-NICOLETA – 0754.462.230, BCR IBAN: RO29RNCB0311074195270001, SWIFT: RNCB RO BU. Aici e pagina de facebook a lui Alexandru Macovei.

PULSUL ZILEI

Deputatul Bogdan Cojocaru: Am votat astăzi pentru învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu, un cabinet de la care avem mari așteptări

Am votat astăzi pentru învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu, un cabinet de la care avem mari așteptări. În același timp, am dat un vot pentru continuarea proiectelor majore ale Iașului și pentru dezvoltarea județului nostru. Pentru Iași cred că...

Senatorul Lucian Rusu: România are nevoie de stabilitate, dar și de responsabilitate!

Astăzi, Partidul Naţional Liberal a votat pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu. A fost un vot de necesitate, nu un vot de încredere politică. România nu își poate permite prelungirea crizei politice, blocarea deciziilor bugetare sau întârzierea investițiilor esențiale pentru dezvoltarea...

Parlamentul European a aprobat noi reguli pentru pasagerii aerieni: Rambursări în 14 zile și însoțitori care pot călători gratuit

Parlamentul European a aprobat marți noi norme privind drepturile pasagerilor, care prevăd rambursarea integrală a biletelor de avion cumpărate prin agenții de turism sau platforme de rezervare online, inclusiv a comisioanelor de intermediere, în termen de 14 zile, în...

Tradiție și inovație în arta gastronomică: liceeni și studenți se întrec la Iași

Elevi de liceu de la colegii tehnologice din județele Moldovei, dar și studenți participă, astăzi, la concursul regional „Tradiție și inovație în arta gastronomică”, organizat de Facultatea de Agricultură a Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”...

Investiții propuse la Lespezi: piața de animale ar putea fi modernizată, iar în satul Buda ar putea fi amenajat un teren de sport –...

Primăria comunei Lespezi vrea să obțină finanțare prin programele Consiliului Județean Iași pentru două investiții: modernizarea pieței de animale și înființarea unui teren de sport în satul Buda. Proiectele au fost discutate și aprobate în ședința extraordinară a Consiliului...

Hărțuirea școlară, un semnal de alarmă pentru părinți. Psihologul Oana Țogan: semnele bullyingului nu trebuie ignorate

Părinții nu ar trebui să ignore schimbările de comportament ale copiilor. Retragerea din grup, teama de a merge la școală sau glumele repetate care ajung să umilească un coleg pot ascunde situații de bullying. Psihologul Oana Țogan atrage atenția...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL TARGU FRUMOS – 20 OCTOMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL TARGU FRUMOS - 20 OCTOMBRIE 2026 Vezi ce proiecte au consilierii locali pe ordinea de zi, discuțiile și voturile aleșilor locali, în direct AICI. https://www.youtube.com/watch?v=CZDgz_G2wYk

Pagina verde. Patru staţii de biogaz din gunoi de grajd, finanţate cu 11 mil. euro din PNRR, au fost finalizate. Bogdan Pantazi, Agrocomplex Lunca...

În decembrie 2025, cinci companii figurau cu proiecte de staţii de biogaz finanţate prin PNRR, de peste 14 mil. euro ♦ Patru dintre ele, toate ale unor fermieri, apar acum cu un progres tehnic de 100% ♦ „Genul ăsta de investiţii, fără o...

Trei persoane au ajuns la Urgențe după un incident la Lidl Pașcani

Trei persoane au ajuns la Urgențe după ce li s-a făcut rău în magazinul Lidl din Pașcani. Unitatea ar fi fost închisă temporar Trei persoane, despre care există informații că ar fi angajate ale magazinului Lidl din Pașcani, au avut...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: A8 este vitală pentru Iași! Nu este un proiect care se negociază, ci o investiție strategică în viitorul nostru

Deputatul, Bogdan Cojocaru: A8 este vitală pentru Iași! Nu este un proiect care se negociază, ci o investiție strategică în viitorul nostru. Iașul are nevoie de autostradă pentru a atrage investiții, pentru a crea locuri de muncă, pentru a-și valorifica potențialul...
Paşcani
cer senin
10.3 ° C
10.3 °
10.3 °
93%
1.6m/s
26%
mie
16 °
J
18 °
vin
12 °
S
15 °
D
10 °

Niciun articol afișat