Minune: Se ieftineşte electricitatea!

Preţul reglementat al energiei electrice livrate populaţiei va scădea în medie cu 1,3%, de la 1 iulie, a decis ieri.Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

„Începând cu 1 iulie 2013, preţul la energia electrică livrata consumatorilor finali se va micşora în medie cu 1,3%”, se arată într-un comunicat transmis de ANRE. Decizia a fost luată în urma unei analize semestriale realizată de Comitetul de reglementare din instituţie şi se va aplica atât consumatorilor casnici, cât şi consumatorilor non-casnici care nu au optat pentru schimbarea furnizorului de energie. Cea mai recentă modificare a preţurilor reglementate ale electricităţii a avut loc în 1 ianuarie, când tarifele finale au crescut cu 10%. Din total, 6% a fost impactul costului energiei, iar 4% efectul sprijinului acordat de stat producţiei energiei din surse regenerabile. Tot începând cu 1 iulie, piaţa de energie electrică va fi dereglementată cu 10%, conform angajamentelor asumate de Guvern cu FMI şi Comisia Europeană. Aceasta înseamnă că toţi consumatorii de energie în regim reglementat vor primi cu 10% mai puţină energie la preţuri stabilite de ANRE, procent care va fi achiziţionat în schimb de pe piaţa liberă. Potrivit calculelor ANRE, dereglementarea ar fi adus, de la 1 iulie, o potenţială majorare a preţului final al energiei cu 0,5-1%, dar, ca urmare a scăderii preţurilor la care se tranzacţionează energia pe bursă, impactul în facturi va fi zero. „Reducerea cu 1,3% a preţului va înghiţi această potenţială majorare, astfel că dereglementarea va avea impact zero asupra facturilor din 1 iulie”, a declarat preşedintele ANRE, Niculae Habrileţ. În România sunt peste 8 milioane de consumatori casnici, categorie în care intră şi populaţia.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Patru zile de festival în centrul Pașcaniului, în perioada 11-14 iunie. Programul complet al artiștilor

Locuitorii din zona municipiului Pașcani și nu numai sunt invitați să participe, în perioada 11 – 14 iunie, la un festival tradițional organizat în platoul din fața Primăriei, unde timp de patru zile vor avea loc spectacole folclorice susținute...

Altă notă de plată pentru lucrări întârziate – aproape 1 milion lei pentru reabilitarea Liceului „N. Iorga” Pașcani

  O nouă surpriză pentru consilierii pășcăneni. Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare programate pe 10 iunie se află un proiect de hotărâre prin care se solicită aprobarea majorării semnificative a costurilor în proiectul de reabilitare a clădirii Liceului...

Regulament local pentru folosirea pubelelor ecologice, cu amenzi usturătoare. Unde poți folosi cartela de acces

Un nou proiect de regulament privind funcționarea, utilizarea și monitorizarea insulelor ecologice la Pașcani După ce a încercat fără succes modificarea regulamentului județean de salubritate, primarul municipiului Pașcani a propus spre dezbatere un proiect de regulament propriu. El se află...

ȘEDINȚE CU SURPRIZE. PROIECTELE PENTRU BAZINUL DE ÎNOT, IN AȘTEPTARE

Legislativul pășcănean este convocat în ședință extraordinară pe 10 iunie, de la ora 10. Pe ordinea de zi sunt doar o parte din proiectele urgente așteptate de ceva vreme. Este vorba despre proiectul privind interzicerea jocurilor de noroc la...

Zeci de luncași solicită asfaltarea unei străzi

72 de locuitori de pe strada Doamna Despina din suburbia Lunca Pașcani au semnat o petiție adresată legislativului pășcănean prin care solicită asfaltarea imediată a străzii. Adresa a fost trimisă aleșilor locali si ar urma să fie discutată cel...

Dărâmarea celei mai vechi școli din Pașcani, subiect în legislativul pășcănean. DOC expertiză

Casa Corpului Didactic Iași insistă pentru un răspuns din partea legislativului pășcănean cu privire la soarta celei mai vechi școli din Pașcani, nr. 1 din cartierul Vatra. O adresă în acest sens a fost trimisă consilierilor locali pe 5...

Bâlciul de Sfântul Ilie revine la Lespezi. Andrei Bănuță, cap de afiș al ediției 2026

Comuna Lespezi se pregătește pentru unul dintre cele mai așteptate evenimente ale verii. Bâlciul de Sfântul Ilie va avea loc în perioada 19-20 iulie 2026, iar organizatorii anunță un program artistic extins, cu artiști de muzică populară și ușoară,...

Ziua învățătorului. 5 iunie, zi liberă pentru elevi și profesori

Ziua Învăţătorului este sărbătorită, în fiecare an, pe 5 iunie. Această zi a fost instituită prin Legea nr. 289/2007 şi reprezintă data naşterii lui Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului românesc modern. Începând cu anul 2024, Ziua Învățătorului este declarată zi liberă...

Românii vor afla prin SMS când se apropie de consumul de energie estimat și vor putea da review-uri furnizorului

Românii vor primi notificări prin SMS de la furnizorul de energie electrică, atunci când se apropie de consumul estimat lunar. Măsura îi va ajuta pe consumatori să controleze mai bine costurile cu energia, la fel ca în cazul roamingului de...

Schimbare radicală la toate mașinile noi din UE. Șoferii, verificați automat dacă sunt băuți la volan

De luna viitoare intră în fabricaţie maşinile care nu pornesc dacă şoferul a băut. Măsura face parte dintr-un program prin care Uniunea Europeană îşi propune să elimine total decesele în accidente rutiere până în anul 2050. De la 1 iulie,...
Paşcani
ploaie ușoară
17.5 ° C
17.5 °
17.5 °
96%
2.9m/s
100%
D
23 °
lun
26 °
mar
26 °
mie
28 °
J
23 °

Niciun articol afișat