O situaţie greu de crezut la Hârlău: De un deceniu, Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică nu are medic psihiatru

Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Hârlău (CRRN) funcţionează de 10 ani fără medic psihiatru. Cei peste 230 de ieşeni cu handicap mental internaţi aici nu au parte de supraveghere zilnică din partea unui medic psihiatru, cu toate că tulburările de comportament le pun lor viaţa în pericol, celorlalţi bolnavi, dar şi angajaţilor. Numai în primele nouă luni, DGASPC a fost informată că în centru au fost înregistrate 32 de cazuri de agresiune fizică, victime fiind în toate aceste situaţii personalul angajat, de la infirmiere şi asistente la preotul misionar. Angajaţii au fost zgâriaţi, tăiaţi cu bucăţi de sticlă, loviţi cu obiecte la nimereală sau atacaţi cu pumnii.
Reprezentanţii DGASPC şi cei ai Sanitas arată că postul de medic psihiatru în centrul din Hârlău nu se ocupă din cauza inechităţilor salariale din sistemul de asistenţă socială. „Avem cea mai proastă grilă de salarizare. Dacă ar veni la noi, un medic psihiatru ar lua mai puţin de 1.300 de lei. Şi atunci cine să se mai înscrie la concurs? Noi am scos postul la concurs de foarte multe ori, dar fără succes”, a arătat Ioan Ticu, director adjunct la DGASPC.

32 de agresiuni fizice în acest an

Organigrama DGASPC prevede un post de medic psihiatru încă din 2005, când CRRN a intrat în subordinea instituţiei. Vreme de un an, postul a fost ocupat de un medic basarabean încadrat cu normă întreagă. Din 2006, în centru nu a mai fost angajat un medic psihiatru, cu toate că postul a fost scos de mai multe ori la concurs. În prezent, asistenţa medicală de specialitate este asigurată ieşenilor cu handicap internaţi la Hârlău printr-o colaborare cu titlu gratuit pe care DGASPC a încheiat-o cu o asociaţie de profil. Prin această colaborare, un medic psihiatru vine de două ori pe săptămână în CRRN pentru consultaţii şi pentru verificarea schemelor de tratament.

„Postul de medic psihiatru a fost prevăzut de la înfiinţarea CRRN Hârlău şi a fost ocupat un singur an. Ulterior, postul a fost scos de mai multe ori la concurs, dar nu s-a înscris nimeni. Acum, beneficiarii primesc tratament printr-o convenţie pe care am încheiat-o cu o asociaţie şi, practic, avem în centru medic psihiatru de 2-3 ori pe săptămână. Noi avem însă nevoie de medic permanent pentru că majoritatea beneficiarilor dezvoltă tulburări de comportament. Am avut o situaţie în care în timpul unei crize un beneficiar a spart un geam, a luat o bucată de sticlă şi a agresat un angajat. L-a tăiat pe frunte fără explicaţii”, a explicat Ioan Ticu, director adjunct DGASPC. Altădată, o ieşeancă cu grad de handicap mediu a făcut o adevărată scenă, acuzând că a fost violată de un angajat. Expertiza IML a demonstrat totuşi că femeia nu a fost agresată sexual.

Acum o lună, spusele unei alte beneficiare care susţinea că a fost bătută cu nişte chei şi cu un scaun de un angajat au fost demontate de imaginile surprinse de camerele de luat vederi. Femeia s-a lovit singură cu capul de uşă şi a refuzat să spună de ce a incriminat angajatul pe nedrept. În total, în primele nouă luni ale anului, DGASPC a înregistrat 32 de agresiuni fizice în centrul de la Hârlău, în care victime au fost angajaţii acestuia.

„Am fost anunţat de colega mea din centru cu privire la aceste agresiuni. Chiar ea, asistent medical, a fost victima unui astfel de episod. Şi-a luat liber după accident şi îi era frică să revină în centru. Sigur că bolnavii au tratamentul pentru boala cronică stabilit de psihiatru. Însă ce faci atunci când apar crizele, tulburările de comportament? Ce tratament îi dai pentru astfel de manifestări? Cine îl consultă în acele momente? O criză a unui bolnav cu un handicap mintal este o fază acută a bolii de care suferă, fază care trebuie şi ea tratată corespunzător. Din cauza inechităţilor salariale, chiar dacă sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială fac parte din aceeaşi familie bugetară, un doctor care intră în aceste centre specializate este remunerat cu o sumă derizorie”, a arătat Iulian Cozianu, liderul Sanitas Iaşi.
Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Ședință de Consiliu Local marți, 20 octombrie, la Târgu Frumos 

Ședință de Consiliu Local marți, 20 octombrie, de la ora 13:00, la Târgu Frumos. Legislativul local se va întruni în ședință ordinară pentru a discuta și vota opt puncte pe ordinea de zi.  Printre proiecte de hotărâre se numără aprobarea...

Românii caută sprijin emoțional la inteligența artificială. Psihologii avertizează asupra dependenței

Un studiu recent ne arată că tot mai mulți români așteaptă sprijin emoțional din partea inteligenței artificiale.Deși răspunsurile vin imediat și pot părea încurajatoare, psihologii avertizează totuși că un chatbot ne poate da dreptate chiar și atunci când nu...

Scăderea bruscă a auzului la o singură ureche poate fi semn de AVC. Când trebuie să mergi urgent la medic

Scăderea auzului la o singură ureche sau zgomotele dintr-o singură ureche sunt semnale de alarmă. Surditatea brusc instalată este o urgență ORL.Poate fi diagnosticat inclusiv accidentul vascular. Adina Popescu, medic primar ORL: „Surditatea brusc instalată este una dintre urgențele ORL....

Meserii în care se câștigă bine şi nu e nevoie de facultate. De ce nu se mai înghesuie oamenii să le practice

Cele mai mari probleme legate de lipsa forței de muncă sunt în domenii precum construcții, transporturi, HoReCa și în îngrijirea persoanelor. Meseriașii cu experiență, sudorii, electricienii și specialiștii în domenii tehnice pot câștiga salarii peste medie, însă continuă să...

Salariu de 2.500 €, cu masă şi cazare incluse, ca să numeri pinguini în Antarctica. Condiţia greu de acceptat

Baza din Port Lockroy, Antarctica - Shutterstock O fundaţie britanică oferă salarii de până la 2.500 de euro pe lună celor dispuşi să petreacă cinci luni într-unul dintre cele mai izolate locuri de pe planetă. Oferta vine însă cu un...

Cod portocaliu de vânt puternic, cu rafale de până la 80km/h. Avertizări în zona Hârlăului

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni dimineaţa, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de vânt puternic, valabilă până la ora 10:00 în mai multe localităţi din judeţele Botoşani şi Iaşi.Astfel, în Flămânzi, Frumuşica (Botoşani), Hârlău, Deleni, Cotnari, Scobinţi, Cepleniţa,...

Ce promite premierul desemnat pentru autostrăzile Iașului: A7 până la Pașcani în 2027, finanțare pentru A8

Finalizarea autostrăzii A7 Bacău–Pașcani în 2027 și asigurarea finanțării pentru coridorul Târgu Mureș–Iași–Ungheni sunt printre angajamentele din programul de guvernare al premierului desemnat Luca Niculescu. Documentul pentru perioada 2026–2028 include A8 între investițiile care vor extinde rețeaua națională de...

Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027. Cum se calculează indexarea, câți bani pot primi pensionarii și ce prevede legea

Pensiile românilor ar urma să fie indexate de la 1 ianuarie 2027, după doi ani în care valoarea punctului de referință a fost menținută la 81 de lei. Programul de guvernare pentru perioada 2026–2028 prevede reluarea indexării, însă procentul...

CJ Iași aprobă un centru pentru victimele violenței domestice. Investiție de peste 2,5 milioane de lei

Un nou centru pentru victimele violenței domestice ar urma să fie amenajat la Iași printr-o investiție de peste 2,5 milioane de lei. Proiectul a fost aprobat în ultima ședință ordinară a Consiliului Județean. Consiliul Județean Iași a aprobat, în ultima...

Doar 17 dintre cei 327 de candidați la șefia școlilor din Iași și-au făcut publice numele. „Nu am nimic de ascuns”

Dintre cei 327 de candidați validați pentru concursul de ocupare a funcțiilor de conducere din școlile ieșene, doar 17 au ales să nu își anonimizeze numele. Pe listele publicate de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași, majoritatea candidaților sunt identificați...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.5 ° C
11.5 °
11.5 °
91%
7.7m/s
100%
lun
14 °
mar
17 °
mie
15 °
J
15 °
vin
14 °

Niciun articol afișat