Primarul Pascaniului, Dumitru Pantazi a fost pus astăzi sub control judiciar de procurorii DNA pentru o perioadă de 60 de zile. El este cercetat penal pentru complicitate la abuz în serviciu în dosarul “Agrocomplex”, alături de încă 28 de politicieni şi funcţionari publici din Primăria Paşcani.
Edilul municipiului a fost astăzi la DNA pentru a da declaraţii cu privire la modul cum firma sa a beneficiat de o hotărâre a Consiliului Local prin care au fost şterse datorii şi penalităţi de aproape 1 milion de lei. După câteva ore de audieri procurorii au ajuns la concluzia că firma edilului păşcănean ar fi obţinut foloase necuvenite de peste două milioane de lei de pe urma acestei hotărâri anulată în instanţă la intervenţia Prefecturii Iaşi.
Astfel timp de 60 de zile primarul păşcănean nu are voie să părăsească judeţul Iaşi decât cu acordul procurorului şi trebuie să se prezinte periodic la Poliţie conform programului de supraveghere.
Mai mult pe perioada controlului judiciar primarul Pantazi nu are voie să comunice cu ceilalti 28 de inculpate din dosar. Printre ei se afla senatorul Florin Constantinescu, deputatul Neculai Răţoi, secretarul Mircea Zuzan precum şi câţiva funcţionari din Primărie şi directori de la societatea pe care o patronează. În acelaşi dosar sunt cercetaţi şi ceilalţi consilieri locali din mandatul 2004-2008.
Păşcănenii intervievaţi spun că este foarte bine că DNA- ul a început anchetele la Paşcani şi că toţi trebuie să plătească pentru faptele lor
În acelaşi comunicat de presă se arată că până când nu va fi emisă o hotarare judecatoreasca definitivă cei în cauză nu pot fi consideraţi vinovaţi de faptele pentru care acum sunt cercetaţi.
Primarul Dumitru Pantazi nu a putut fi contactat de reporterii nostri in cursul zilei de astazi . El a declarant telefonic pentru Tele M Iasi ca nu este vinovat.
Comunicat DNA
,,În completarea comunicatului nr. 502/VIII/3 din data de 13 martie 2015, privind suspiciuni de fapte asimilate corupţiei săvârşite de funcţionari publici din cadrul Primăriei Paşcani, Biroul de Informare și Relaţii Publice este abilitat să comunice următoarele:
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile, începând cu data de 24 martie 2015 și până la data de 22 mai 2015, inclusiv, față de inculpatul PANTAZI DUMITRU, la data faptei viceprimar al municipiului Pașcani și asociat al SC „Agrocomplex Lunca Paşcani” SA, în prezent primar al municipiului Pașcani, pentru săvârșirea infracțiunii de:
• complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
La data de 19 septembrie 2007, în calitate de acţionar majoritar al SC „Agrocomplex Lunca Paşcani” SA Paşcani, judeţul Iaşi (deţinătorul unui portofoliu de 80,16 % din acţiunile societăţii) şi de viceprimar al Municipiului Paşcani, în timpul şedinţei Consiliului Local al Municipiului Paşcani, cu ocazia discutării proiectului de hotărâre privind scutirea la plată a debitelor pe care societatea respectivă le avea faţă de bugetul local (15.000 lei chirie şi 947.050 lei reprezentând majorări de întârziere), inculpatul PANTAZI DUMITRU a adus clarificări privind motivele neplăţii majorărilor de întârziere, pentru a crea aparenţa legalităţii acestui demers, în scopul obţinerii unor foloase necuvenite firmei respective.
La finalul acestei ședințe, s-a votat în sensul adoptării unui proiect de hotărâre prin care a fost aprobată „scutirea la plată pentru sumele datorate de SC „Agrocomplex Lunca Paşcani” SA bugetului local al municipiului Paşcani reprezentând chiria datorată pentru anii 2002, 2003, 2005 şi 2007 şi a tuturor majorărilor de întârziere datorate pentru neplata în termen a obligaţiilor din contractul de închiriere”.
Ulterior exercitării controlului de legalitate de către Prefectul Judeţului Iaşi, în cunoştinţă de cauză, responsabilii Consiliului Local Paşcani nu au repus pe rol debitul pe care SC „Agrocomplex Lunca Paşcani” SA îl avea faţă de bugetul local.
Astfel, la data de 08 septembrie 2011 (data intervenirii termenului de prescriere a dreptului la acţiune pentru recuperarea debitului) societatea amintită a obţinut un folos necuvenit în cuantum total de 2.045.950 lei (echivalentul sumei de 481.887,56 euro ), care constituie în acelaşi timp şi paguba adusă bugetului local Paşcani.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu depăşească limita teritorială a județului Iași decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent,
e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar,,
f) să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informaţii relevante despre mijloacele de existenţă;
g) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
Inculpatului i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE”