La aproape un an de zile de la finalizarea lucrărilor, Primăria Pașcani a pus în dezbatere publică regulamentul de funcționare a bazinului de înot dat spre administrare Clubului Sportiv Municipal Pașcani.
Cei interesați pot trimite pe adresa administrației locale propuneri sau sugestii pe marginea proiectului până pe 20 august a.c. Urmează aprobarea regulamentului, cel mai probabil, în ședința de la sfârșitul lunii august. Tot atunci ar urma să fie aprobată suplimentarea organigramei și a bugetului pentru acoperirea necesarului de personal și a cheltuielilor de funcționare. Conform documentului, bazinul ar urma să fie deschis publicului de luni până duminică, între orele 08.00 – 20.00. Accesul se va face pe bază de bilet sau abonament, sau pe baza unui document eliberat de administrația locală, iar tarifele urmează să fie stabilite de consilierii locali.
Menționăm că bazinul de înot de la Pașcani va fi folosit pentru:
- înot de performanță, prin secția de natație a CSM Paşcani;
- înot de agrement (public larg);
- activități de recuperare medicală/hidrokinetoterapie, în limitele competențelor personalului și ale prezentului Regulament.
