Se asfaltează panta Mârzasca

Se asfaltează panta Mârzasca

Se lucrează de zori pe strada Nicolae Iorga din Pașcani. De astăzi, a început, în sfârșit, asfaltarea pe panta Mârzasca. Muncitorii au turnat deja primul start de asfalt. În paralel se lucrează și la pavelarea trotuarelor din zonă. Edilul Municipiului împreumă cu echipa de proiecte a fost astăzi la fața locului pentru a verifica lucrarea.

În sfârșit panta Mârzasca este asfaltată. De la primele ore ale dimineții a fost pregătit terenul iar o echipă de muncitori a turnat primul start de asfalt, începând cu baza stăzii, de la intersecția cu strada 1 Decembrie 1918.

Investiția totală pe strada Nicolae Iorga este de aproape 2 miliarde, iar după aproape doi ani, lucrarea se apropie de final. Primarul Dumitru Pantazi a fost astăzi pe șantier pentru a verifica lucrarea.

Momentan se toarnă primul start de asfalt, iar trotuarele pe toată strada Nicolae Iorga vor avea pavele.  Lucrările de pe această stradă au creat disconfort locuitorilor dar și trecătorilor, de multe ori fâcând imposibilă trecerea de pe un trotuar pe altul din cauza gropilor și a noroiului, chiar dacă circulația a fost interzisă acestora.

La jumătatea lunii septembrie 2015 a fost semnat contractul pentru reabilitarea şi modernizarea străzii Nicolae Iorga – Mârzasca, ce face legătura între zona Deal şi Vale. Firma care a câştigat licitaţia este Conest Iaşi care lucrează în colaborare cu firma Construcţii Hidrotehnice S.A.

PULSUL ZILEI

Investiții propuse la Lespezi: piața de animale ar putea fi modernizată, iar în satul Buda ar putea fi amenajat un teren de sport –...

Primăria comunei Lespezi vrea să obțină finanțare prin programele Consiliului Județean Iași pentru două investiții: modernizarea pieței de animale și înființarea unui teren de sport în satul Buda. Proiectele au fost discutate și aprobate în ședința extraordinară a Consiliului...

Hărțuirea școlară, un semnal de alarmă pentru părinți. Psihologul Oana Țogan: semnele bullyingului nu trebuie ignorate

Părinții nu ar trebui să ignore schimbările de comportament ale copiilor. Retragerea din grup, teama de a merge la școală sau glumele repetate care ajung să umilească un coleg pot ascunde situații de bullying. Psihologul Oana Țogan atrage atenția...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL TARGU FRUMOS – 20 OCTOMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL TARGU FRUMOS - 20 OCTOMBRIE 2026 Vezi ce proiecte au consilierii locali pe ordinea de zi, discuțiile și voturile aleșilor locali, în direct AICI. https://www.youtube.com/watch?v=CZDgz_G2wYk

Pagina verde. Patru staţii de biogaz din gunoi de grajd, finanţate cu 11 mil. euro din PNRR, au fost finalizate. Bogdan Pantazi, Agrocomplex Lunca...

În decembrie 2025, cinci companii figurau cu proiecte de staţii de biogaz finanţate prin PNRR, de peste 14 mil. euro ♦ Patru dintre ele, toate ale unor fermieri, apar acum cu un progres tehnic de 100% ♦ „Genul ăsta de investiţii, fără o...

Trei persoane au ajuns la Urgențe după un incident la Lidl Pașcani

Trei persoane au ajuns la Urgențe după ce li s-a făcut rău în magazinul Lidl din Pașcani. Unitatea ar fi fost închisă temporar Trei persoane, despre care există informații că ar fi angajate ale magazinului Lidl din Pașcani, au avut...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: A8 este vitală pentru Iași! Nu este un proiect care se negociază, ci o investiție strategică în viitorul nostru

Deputatul, Bogdan Cojocaru: A8 este vitală pentru Iași! Nu este un proiect care se negociază, ci o investiție strategică în viitorul nostru. Iașul are nevoie de autostradă pentru a atrage investiții, pentru a crea locuri de muncă, pentru a-și valorifica potențialul...

Anchetă privind traficul de minori și droguri. Percheziții la Centrul de Plasament Verșeni și la mai multe adrese – VIDEO

Paisprezece percheziții au avut loc, luni, în județul Iași, într-un dosar de trafic de minori și trafic de droguri. Anchetatorii investighează modul în care o minoră de 14 ani, instituționalizată, ar fi fost determinată să întrețină relații sexuale contra...

A apărut „Domnul Pensionescu”, asistentul AI care îți oferă informații despre pensia ta și despre câți bani ai acumulat în Pilonul 2

Câți bani au acumulat în Pilonul 2 și în ce condiții își pot retrage economiile sunt principalele întrebări adresate de români asistentului virtual „Domnul Pensionescu”, lansat de APAPR. Aproximativ 2.000 de persoane au folosit deja instrumentul bazat pe inteligență...

”Regele asfaltului” aruncă în aer Autostrada Unirii

”Situație gravă pe sectorul montan al A8! UMB și CNIR blochează Autostrada Unirii - A8! Iasul este sabotat in legatura cu Autostrada Unirii-A8!”, scrie pe Facebook activistul proautostradă Cătălin Urtoi. Reacția sa vine după ce Compania de Investiții Rutiere...

Ce poți construi în curte fără autorizație în 2026: Cum se aplică corect regula celor 20 mp pentru magazii și bucătării de vară

Magaziile și bucătăriile de vară din curțile caselor destinate unei singure familii din mediul rural pot fi construite fără autorizație dacă au o suprafață cumulată de cel mult 20 de metri pătrați și îndeplinesc toate condițiile legale. Codul amenajării...
Paşcani
cer acoperit de nori
15.8 ° C
15.8 °
15.8 °
84%
2.5m/s
20%
mar
15 °
mie
17 °
J
14 °
vin
13 °
S
16 °

Niciun articol afișat