Sedinta CL cu 28 de proiecte: Consiliul Local face ordine la Casa de Cultura, schimba denumirea spitalului si regulile de acordare a ajutoarelor sociale si negociaza preluarea Palatului Cantacuzino

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Miercuri 31 octombrie 2012, incepand cu ora 10.00 legislativul pascanean se va intruni in sedinta ordinara, pe ordinea de zi fiind supuse dezbaterii 28 de proeicte de hotarare. Cu intarzaiere de de mai bine de jumatate de an de zile consilierii vor incerca, din nou, sa aprobe proiectele de buget si organigramele, pentru anul in curs, de la societatea de apa si canal si de la regia locala de termoficare.

De asemenea va fi supus aprobarii schimbarea denumirii Spitalului Municipal Pascani in spital municipal de urgenta dar si noua structura de organizare a institutiei. Mai mult alesii locali vor analiza contul de executie bugetara la noua luni de zile, o nou rectificare bugetara precum si transmiterea in folosinta unor scoli din Pascani a terenurilor pe care le detin deja.

In aceeasi sedinta va fi supusa aprobarii modificarea hotararii privind conditiile de contractare a unui imprumut de 8 mil de lei, regulamentul privind acordarea ajutoarelor de urgenta si de inmormantare, aprobarea indicatorilor tehnici pentru modernizarea strazilor Mihai Viteazu din suburbia Lunca Pascani si pentru strada Garii si componenta echipei de negociere in vederea stabilirii pretului de achizitie pentru constructie Palatul Cantacuzino si terenului aferent in suprafata de 6920 mp.

Mentionam ca tot in sedinta programata miercurea viitoare vor fi supuse aprobarii componenta Consiliului de Admisnitratie precum si a Consiliului Consultativ de la Casa Municipala de Cultura precum si programul de activitati pentru sarbatorile de iarna.

Orizont.info

 

 

D I S P O Z I Ţ I A  Nr.   1961 din  data de  :     25.10.2012

 

 

Primarul  municipiului  Paşcani, judeţul Iaşi;

Avand în vedere  dispoziţiile art. 39, alin. (1) si (3)  din Legea nr. 215/2001, privind  administraţia  publica  locala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;

În temeiul  art. 68 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (1) litera a)  din Legea  nr. 215/2001, privind administraţia  publica  locala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare,

 

D I S P U N E:

„Articol unic :  Se convoaca   Consiliul Local  al municipiului  Paşcani, în şedinţa  ordinara din data de    31.10.2012, ora  10,00, în sala de şedinţe  a Consiliului Local al municipiului Pascani,  cu urmatoarea  ordine de zi :

1. PROIECT DE HOTARARE privind    schimbarea denumirii Spitalului Municipal Pascani in Spital  Municipal de urgenta  Pascani

 

   Iniţiatorul  proiectului de  hotarare  – Primarul  municipiului Paşcani

 

2. PROIECT DE HOTARARE privind     aprobarea structurii organizatorice a Spitalului Municipal de Urgenta Pascani

 

   Iniţiatorul  proiectului de  hotarare  – Primarul  municipiului Paşcani

 

3. PROIECT DE HOTARARE privind   aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli al RAGCL Pascani pentru anul 2012

 

   Iniţiatorul  proiectului de  hotarare  – Primarul  municipiului Paşcani

 

4. PROIECT DE HOTARARE privind   aprobarea  organigramei si a statului de functii  ale Regiei Autonome de Gospodarie Comunala si Locativa Pascani pentru anul 2012

 

   Iniţiatorul  proiectului de  hotarare  – Primarul  municipiului Paşcani

 

5. PROIECT DE HOTARARE privind   aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli  al   S.C. PREST SERV APA S.A.  Pascani  pentru anul 2012

 

   Iniţiatorul  proiectului de  hotarare  – Primarul  municipiului Paşcani

 

6. PROIECT DE HOTARARE privind  aprobarea organigramei si a statului de functii ale    S.C. PREST SERV APA S.A.  Pascani  pentru anul 2012

 

   Iniţiatorul  proiectului de  hotarare  – Primarul  municipiului Paşcani

 

7. PROIECT DE HOTARARE privind   aprobarea Regulamentului  serviciului public de alimentare cu apa potabila si canalizare-epurare din municipiul Pascani

 

   Iniţiatorul  proiectului de  hotarare  – Primarul  municipiului Paşcani

 

8. PROIECT DE HOTARARE privind   rectificarea bugetului de venituri si cheltuieli al Cresei nr. 1 Pascani, pe anul 2012

 

   Iniţiatorul  proiectului de  hotarare  – Primarul  municipiului Paşcani

 

9. PROIECT DE HOTARARE privind  aprobarea  contului de executie  a bugetului de venituri si cheltuieli    al  municipiului Pascani la 30.09.2012

 

   Iniţiatorul  proiectului de  hotarare  – Primarul  municipiului Paşcani

 

10. PROIECT DE HOTARARE privind  rectificarea bugetului de venituri si cheltuieli  si a programului de investitii  ale municipiului Pascani pe anul 2012  

 

   Iniţiatorul  proiectului de  hotarare  – Primarul  municipiului Paşcani

 

11. PROIECT DE HOTARARE privind   modificarea si completarea Hotararii Consiliului Local nr. 89/30.08.2012, privind aprobarea contractarii  unei finantari rambursabile interne  in valoare de   8.000.000 lei

 

   Iniţiatorul  proiectului de  hotarare  – Primarul  municipiului Paşcani

 

12. PROIECT DE HOTARARE privind   aprobarea organigramei si a statului de functii ale Clubului Sportiv Municipal Pascani pe anul 2012

 

   Iniţiatorul  proiectului de  hotarare  – Primarul  municipiului Paşcani

 

13. PROIECT DE HOTARARE privind   reglementarea  acordarii ajutoarelor de urgenta  si a ajutoarelor de inmormantare

 

   Iniţiatorul  proiectului de  hotarare  – Primarul  municipiului Paşcani

 

14. PROIECT DE HOTARARE  privind   aprobarea   indicatorilor tehnico-economici la obiectivele de investitii “Modernizare str. Unirii”, “Modernizare  str. Mihai Viteazu” si “Reabilitare  str. Garii” din municipiul Pascani

 

   Iniţiatorul  proiectului de  hotarare  – Primarul  municipiului Paşcani

 

15. PROIECT DE HOTARARE privind    aprobarea programului de activitati si a bugetului aferent manifestarilor culturale organizate in perioada  15. 11.2012-31.12.2012

 

   Iniţiatorul  proiectului de  hotarare  – Primarul  municipiului Paşcani

 

16. PROIECT DE HOTARARE privind   aprobarea Regulamentului de Organizare si Functionare al Casei Municipale de Cultura “Mihail Sadoveanu” Pascani

 

   Iniţiatorul  proiectului de  hotarare  – Primarul  municipiului Paşcani

 

17. PROIECT DE HOTARARE privind    aprobarea componenţei Consiliului de Administraţie şi  reorganizarea Consiliului Consultativ al   Casei Municipale de Cultură Mihail Sadoveanu Paşcani

 

   Iniţiatorul  proiectului de  hotarare  – Primarul  municipiului Paşcani

 

18. PROIECT DE HOTARARE privind   transmiterea in administrarea Consiliului de Administratie al

Scolii ,, Iordache Cantacuzino” Pascani, a terenurilor si a cladirilor in  care isi desfasoara activitatea Gradinita cu Program Prelungit nr.1  Pascani si Gradinita cu Propgram Prelungit nr.4 Pascani,

aflate in proprietatea  publica a municipiului Pascani

 

   Iniţiatorul  proiectului de  hotarare  – Primarul  municipiului Paşcani

 

19. PROIECT DE HOTARARE privind   transmiterea in administrarea Consiliului de Administratie al

Liceului Economic ,, Nicolae Iorga “ Pascani, a terenului si cladirilor   in care isi desfasoara activitatea Gradinita cu Program Prelungit nr.2   Pascani, aflate in proprietatea  publica a municipiului Pascani

 

   Iniţiatorul  proiectului de  hotarare  – Primarul  municipiului Paşcani

 

20. PROIECT DE HOTARARE privind   transmiterea in administrarea Consiliului de Administratie al

Liceului Teoretic ,, Miron Costin “ Pascani , a terenului si cladirilor in  care isi desfasoara activitatea Gradinita cu Program Prelungit nr.3  Pascani si Gradinita cu Program Normal nr.5 Pascani,  aflate in proprietatea  publica a municipiului Pascani

 

   Iniţiatorul  proiectului de  hotarare  – Primarul  municipiului Paşcani

 

21. PROIECT DE HOTARARE privind   transmiterea in administrarea Consiliului de Administratie al

Liceului Tehnologic ,, Mihai Busuioc “ Pascani , a spatiului  in care isi  desfasoara activitatea Gradinita cu  Program Normal nr.6 Pascani,  aflat in proprietatea  publica a municipiului Pascani

 

   Iniţiatorul  proiectului de  hotarare  – Primarul  municipiului Paşcani

 

22. PROIECT DE HOTARARE privind   transmiterea in administrarea Consiliului de Administratie al

Scolii cu clasele I-VIII Lunca Pascani , a terenului si cladirilor in care   isi desfasoara activitatea Scoala cu clasele I-VIII Blagesti Pascani,   aflate in proprietatea  publica a municipiului Pascani

 

   Iniţiatorul  proiectului de  hotarare  – Primarul  municipiului Paşcani

 

23. PROIECT DE HOTARARE privind   modificarea si completarea  Hotararii Consiliului Local al

municipiului Pascani nr. 85 din  10.09.2005,  privind  constituirea Comisiei locale de analiza a solicitarilor de locuinte sociale din municipiul Pascani,  judetul Iasi, cu modificarile si completarile ulterioare

 

   Iniţiatorul  proiectului de  hotarare  – Primarul  municipiului Paşcani

 

24. PROIECT DE HOTARARE privind   transmiterea in administrarea Serviciului de Ambulanta Judetean Iasi a terenului  in suprafata de 1820,00 mp, proprietate publica a municipiului Pascani,  situat in strada Stefan cel Mare, nr. 21 A, judetul Iasi

 

   Iniţiatorul  proiectului de  hotarare  – Primarul  municipiului Paşcani

 

25. PROIECT  DE  HOTARARE privind     constituirea comisiei de negociere in vederea stabilirii pretului de achizitie pentru constructie Palatul Cantacuzino  si terenul aferent in suprafata de 6920 mp, situat in  municipiul Pascani, Aleea Parcului, nr. 7, jud. Iasi

 

        Iniţiatorul  proiectului de  hotarare  – Primarul  municipiului Paşcani

 

26. PROIECT DE HOTARARE privind   stabilirea destinatiei  unor spatii din cladirea Scolii ,,Ion Creanga”,  situata in municipiul Pascani, str. Dragos Voda nr. 55,  Municipiul Pascani 

 

   Iniţiatorul  proiectului de  hotarare  – Primarul  municipiului Paşcani

 

27. PROIECT DE HOTARARE privind  stabilirea suprafetelor aferente  investitiei  Sala  multifunctionala

 

   Iniţiatorul  proiectului de  hotarare  – Primarul  municipiului Paşcani

 

28. PROIECT DE HOTARARE privind    desemnarea unui cabinet de avocatura  care sa reprezinte  interesele  Municipiului Pascani  in Dosarul nr. 15172/99/2011 cu S.C. PREST  SERV APA S.A. Pascani, inregistrat pe rolul Tribunalului Iasi

 

   Iniţiatorul  proiectului de  hotarare  – Primarul  municipiului Paşcani

 

29. PROIECT DE HOTARARE privind   abrogarea Hotararii Consiliului Local al municipiului Pascani nr. 40/18.04.2012, privind modificarea si completarea Hotararii Consiliului Local al municipiului Pascani nr. 52/2011, privind  reorganizarea Serviciului Politie Comunitara ca structura de politie localã  si aprobarea regulamentului de organizare si functionare a  Serviciului Poliţie locala a municipiului Paşcani

 

   Iniţiatorul  proiectului de  hotarare  – Primarul  municipiului Paşcani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

                     P R I M A R,

Ing. DUMITRU  PANTAZI

 

PULSUL ZILEI

Deputatul Sorin Năcuță: Guvernul Ilie Bolojan reușește renegocierea PNRR: România nu pierde bani europeni și își păstrează marile investiții!

Guvernul Ilie Bolojan reușește renegocierea PNRR: România nu pierde bani europeni și își păstrează marile investiții! România obține un rezultat pozitiv în negocierile cu Comisia Europeană, pentru actualizarea și restructurarea Planului Național de Redresare și Reziliență. Prin această renegociere, condusă de...

LICEUL VIITORULUI. PROIECT PILOT LA COLEGIUL TEHNIC UNIREA PAȘCANI

https://www.youtube.com/watch?v=anu6v8Ux8Qk&feature=youtu.be

Milionarul de la Proinvest se judecă cu ANAF: nu vrea să plătească 12.000 euro

Patronul companiei Proinvest a dat în judecată ANAF după ce a fost emisă o decizie de plată a penalităților în timpul eșalonării. Vasile Sandu susține că a transferat sumele datorate la timp. ANAF a respins contestația și s-a ajuns...

Bazinul de înot rămâne închis. Nu știu să calculeze tarifele 

Primăria Pașcani nu știe când va fi dat în folosință bazinul de înot, o investiție nouă finalizată încă de anul trecut. Asta deoarece ar fi probleme cu calcularea tarifelor de acces. În cadrul conferinței săptămânale de presă, viceprimarul Claudiu...

Cireșe proaspete de Todirești, livrate direct acasă. Povestea unei familii întoarse din străinătate care a ales să investească în agricultura românească – VIDEO

Dacă sunteți în căutarea unor cireșe mari, gustoase și culese proaspăt din livadă, familia Filip din Todirești, la doar câțiva km de Pașcani, vine cu o ofertă greu de refuzat. În plină campanie de recoltare, producătorul local pune la...

Haos la Primăria Pașcani. Edilul nu știe ce se întâmplă cu cimitirele, dispensarele și locuințele sociale 

Haos în serviciile Primăriei municipiului Pașcani. Edilul susține că aflat din presa locală că cimitirele din suburbii nu au fost date spre folosință bisericilor, conform unei hotărâri a Consiliului Local nr. 90/2024. Conform documentului, administrația locală ar fi trebuit sa...

Licitație pentru zona de agrement Peștișorul 

Vesti bune pentru pășcăneni. Administrația locală a început procedurile de licitație pentru transformarea lacului Peștișorul într-o zonă de agrement. Anunțul a fost publicat deja pe SEAP iar ofertele sunt așteptate pana pe data de 27 iulie 2026, ora 15. Anunțul...

Clădirile publice nefolosite vor fi scoase la vânzare

Administrația locală din Pașcani va scoate la vânzare clădirile publice care nu sunt folosite, pe motiv că nu are bani să le întrețină. Este vorba, în principal, despre sediul fostului operator de apă și canalizare de pe strada Moldovei...

Măsuri speciale pentru ca ecoinsulele să nu fie transformate în toalete

Ecoinsulele pentru colectare selectivă din Pașcani ar urma să fie îngrădite cu garduri, să fie iluminate și dotate cu camere de supraveghere. Ecoinsulele pentru colectare selectivă din Pașcani ar urma să fie îngrădite cu garduri, să fie iluminate și...
Paşcani
nori împrăștiați
24.1 ° C
24.1 °
24.1 °
67%
2m/s
0%
S
24 °
D
30 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

Niciun articol afișat