Topul dobânzilor la depozite. Unde să-ţi ţii economiile ca să obţii cel mai bun câştig

Cele mai mari dobânzi oferite de bănci pentru economiile populaţiei depăşesc cu puţin pragul de 5% pe an pentru lei şi 3% pentru euro.

Dobânzile plătite de băncile mari la depozitele standard în lei au scăzut sub 4% pe an după ajustarea accelerată din ultimele luni, iar puţini bancheri mai afişează dobânzi peste 5% pe an şi doar pe scadenţe mai lungi, de nouă luni sau un an. BCR şi BRD, cele mai mari bănci din sistem în funcţie de valoarea activelor, remunerează cu 3,2%, respectiv 4,25%% pe an sumele atrase pe trei luni de la clienţi persoane fizice. Nici cele mai bune dobânzi la depozitele standard în lei pe trei luni nu depăşesc cu mult 5% pe an. De exemplu, cea mai mare dobândă la un depozit pe trei luni este plătită de TBI Bank şi ajunge la 5,3% pe an, banca încercând astfel să-şi facă loc pe piaţă după ce şi-a demarat activitatea în martie. În aprilie, banca oferea o dobândă de 7% pe an, iar în iulie de 5,8% pe an. Cei care vor să-şi deschidă un depozit pe trei luni la TBI Bank, cu economii de 4.500 de lei (echivalentul a 1.000 de euro), vor încasa la scadenţă o dobândă netă (după impozitarea cu 16%) de 50,09 lei, iar suma acumulată va ajunge la 4.550,09 lei, potrivit calculelor portalului financiar Conso.ro.

La deschiderea depozitului se va plăti un comision de 3 lei, iar orice retragere de numerar înainte de scadenţă va fi taxată. Pe următoarele poziţii în topul dobânzilor la depozitele în lei pe trei luni se situează Piraeus Bank (5% pe an) şi Banca Comercială Feroviara şi ATE Bank (ambele cu 4,9% pe an). Bancherii au avut spaţiu pentru a tăia din dobânzile la depozite în condiţiile în care au reuşit să se împrumute mai ieftin de pe piaţa interbancară. De exemplu, indicele Robor la 3 luni (baza de calcul pentru creditele în lei acordate populaţiei) ajunge în prezent la 3,18% pe an, faţă de 6% pe an la începutul lui 2013. Depozitul în euro, ajutat de o evenuală depreciere a leului În cazul depozitelor în euro, dobânzile practicate de bănci sunt semnificativ mai mici şi doar o eventuală depreciere a leului în raport cu moneda europeană ar putea aduce un câştig similar cu cel al unui depozit în lei.

Citeste mai mult: adev.ro/mu3m3s

PULSUL ZILEI

Bărbat din Lunca bătut în stradă după ce a fost chemat la o bere

Un bărbat de 30 de ani din suburbia Lunca a municipiului Pașcani a ajuns la spital după ce ar fi fost agresat de doi indivizi, în urma unui conflict petrecut chiar în fața locuinței sale. Incidentul a avut loc...

CE FACI CÂND GĂSEȘTI PARCAREA OCUPATĂ

Dacă aveți închiriat un loc de parcare pe domeniul public în Pașcani și îl găsiți ocupat de o altă mașină, ar trebui să solicitați ajutorul Poliției Locale sau al Primăriei. Municipalitatea nu are un serviciu de ridicare a mașinilor...

CURSA PENTRU LUNCA CIRCULĂ ȘI ÎN ZONA DEAL

Vești bune pentru locuitorii din suburbia Lunca Pașcani. Cursele de autobuz ale transportului public local programate pe acest traseu vor circula și în zona Deal. Administrația locală a înființat două noi stații de autobuz, peste drum de Teco-Cris și...

Creativitate, tehnologie și tradiție la Games of Science 2026. Elevii de la Colegiul Tehnic „Unirea” au prezentat soluțiile viitorului – FOTO

Sala de sport a Colegiului Tehnic „Unirea” Pașcani s-a transformat marți, 2 iunie, într-un adevărat laborator al inovației, odată cu desfășurarea evenimentului „Games of Science 2026 – Târgul Proiectelor de Inovare Antreprenorială și Tehnică”. Timp de trei ore, elevii și...

Sărbătoare la Târgu Frumos: 210 ani de la prima atestare documentară a rușilor lipoveni din comunitate – VIDEO

Comunitatea Rușilor Lipoveni din Târgu Frumos a marcat luni, 1 iunie, împlinirea a 210 ani de la prima atestare documentară cunoscută a rușilor lipoveni din localitate, moment aniversar celebrat prin lansarea volumului „Monografia comunității rușilor lipoveni din Târgu Frumos”,...

Monografia rușilor lipoveni din Târgu Frumos a fost lansată oficial – FOTO/VOIDEO

Eveniment cultural deosebit pe 1 iunie, la Târgu Frumos. Este vorba despre lansarea volumului „Monografia comunității rușilor lipoveni din Târgu Frumos”, lucrare care reunește rezultatele unor ample cercetări istorice și documentare dedicate uneia dintre cele mai vechi comunități etnice...

Pericol pe străzi! Șoferi prinși băuți la volan în Pașcani și Hălăucești

IPJ Iasi: La data de 30 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa au oprit pentru control un autoturism care se deplasa în comuna Hălăucești. La volan a fost identificat un bărbat, de 35 de ani. Având...

Întâlnire cu internaționalul Romeo Gontineac, pe 4 iunie, pe terenul Locomotiva Pașcani

🏉 ÎNTÂLNIRE CU INTERNAȚIONALUL ROMEO GONTINEAC! 🇷🇴 CSM Pașcani Rugby vă invită la un eveniment special dedicat tuturor iubitorilor sportului cu balonul oval! 📅 Miercuri, 4 iunie ⏰ Ora 16:00 📍 Terenul LOCOMOTIVA Pașcani În cadrul ciclului anual de întâlniri cu personalități marcante ale...

City Break la Istanbul

Descoperă orașul care unește două continente și milioane de povești! Aliseb Tours România te invită într-un City Break de 5 zile și 3 nopți în fascinantul Istanbul, una dintre cele mai spectaculoase destinații din lume. ✨ PREȚ SPECIAL: doar 240€/persoană ​270€ ➜...

100 de euro economisiți lunar pot deveni peste 80.000 de euro la pensie. Cum funcționează noul sistem european PEPP

În condițiile în care Europa se apropie an de an de un raport din ce în ce mai disproporțional între persoanele active și pensionarii care trebuie susținuți din contribuții sociale și speranța de viață continuă să crească, numărul contribuabililor...
Paşcani
cer acoperit de nori
14.8 ° C
14.8 °
14.8 °
95%
0.8m/s
100%
mie
23 °
J
24 °
vin
25 °
S
23 °
D
20 °

Niciun articol afișat