Automate cu gustări şi răcoritoare, în loc de terase, la ştrandul municipal

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Administraţia din Paşcani schimba strategia pentru a face cât de cât atractiv ştrandul municipal. Asta după ce pentru al doilea an la rând nici un comerciant nu s-a arătat interesat de închirierea spaţiilor comerciale scoase la licitatie pentru vânzarea de produse alimentare şi băuturi racoritoare.
De acesta data Primăria vrea să aducă automate cu sandvişuri dulciuri şi gustări, cafea, răcoritoare şi chiar bere. În acest sens vor fi trimise mai multe invitaţii unor societăţi de profil. Ele urmează să fie amplasate în apropierea bazinului cu apă pe o suprafaţă betonată care va fi amenajata de muncitorii de la Gospodaria Comunală, până pe data de 1 unie când este planificată deschiderea ştrandului. Tot acolo vor fi puse mese, scaune şi umbrele.
Decizia a fost luată ca efect al lipsei de interes din partea agentilor economici pentru a închiria cele două spaţii comerciale scoase la licitaţie de administratia locală. Astăzi a avut loc a doua încercare din acest an la care nu s-a prezentat nici o societate comercială interesată.
Cele două suprafeţe de teren scoase la licitaţie au câte 111 mp fiecare. Preţul minim de pornire a fost de 66,6 lei pe zi pentru fiecare dintre ele.

PULSUL ZILEI

Mandatele conducerii de la salubritate vor fi prelungite

Mandatele membrilor Consiliului de Administrație a societății locale de salubritate si transport public din municipiul Pașcani ar urma să fie prelungite, în mod excepțional, cu cinci luni de zile.  Solicitarea a fost făcută in mod expres de Primăria municipiului Pașcani,...

Gabriela Nedelcu revine la conducerea Școlii Speciale Pașcani, după trei ani la Inspectoratul Școlar Iași

Schimbare la conducerea Școlii Gimnaziale Speciale din Pașcani. După trei ani petrecuți la Inspectoratul Școlar Județean Iași, Gabriela Nedelcu revine la conducerea unității de învățământ pe care a mai coordonat-o ani la rând. Decizia de revenire în funcția de director...

Gala Olimpicilor, vineri, la Pașcani. Sute de elevi și sportivi vor fi premiați 

Performanța elevilor și sportivilor din Pașcani pentru anul școlar trecut va fi, în sfârșit, premiată. Gala Olimpicilor va avea loc vineri, 4 septembrie, de la ora 11:00, în sala de spectacole a Casei de Cultură „Mihail Sadoveanu”. Pe scenă ar...

Copiii de la Grădinița nr. 3, gata de mutare. A fost găsită și soluția pentru transport

Mai sunt doar câteva zile până la începerea noului an școlar, iar pentru cei aproape 200 de copii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 3 din Pașcani, prima zi de școală va arăta diferit. Nu vor mai merge...

Manevrele care devin obligatorii la examenul auto. Senatul a adoptat proiectul de lege care schimbă regulile

Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care candidații la permisul de conducere categoria B vor fi obligați să efectueze, în timpul probei practice, mai multe manevre de bază, precum mersul cu spatele, întoarcerea, parcarea și oprirea. Proiectul...

„Suprataxare imorală” în cimitirul vechi. Noul regulament, suspiciuni de nelegalitate

Noi reacții din partea pășcănenilor privitor la taxele pentru locurile de veci în vechiul cimitir al municipiului. Odată cu aprobarea noului regulament al cimitirelor, municipalitatea a impus celor care dețin locuri de veci să achite două taxe anuale: una...

Trei bărbați reținuti la Hârlău în două zile. Toți cercetați pentru lovire și alte violențe

IPJ IASI: REȚINUT 24 DE ORE, PENTRU LOVIREA SAU ALTE VIOLENȚELa data de 1 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 46 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de...

Festival tradițional „Toamna în Pașcani”, în perioada 18-20 septembrie, în piațeta Primăriei

Municipiul Pașcani se pregătește de sărbătoare. În perioada 18 - 20 septembrie 2026, Piațeta din fața Primăriei Pașcani va găzdui o nouă ediție a festivalului tradițional „Toamnă în Pașcani”, un eveniment dedicat tradițiilor românești, gastronomiei autentice și folclorului. Timp de...

Accident ca-n filme la Hârlău. Un tânăr șofer băut a făcut prăpăd pe drumul național 28B

Accident ca-n filme la Hârlău. Un tânăr șofer băut a făcut prăpăd pe drumul național 28B, la sfârșitul săptămânii trecute. În timpul unei depășiri pe DN28B a lovit o altă mașină, apoi autoturismul pe care îl conducea a fost...

Copiii s-au predat ecranelor, șotronul și leapșa dispar. Cât timp mai petrec afară la joacă cei mici, față de părinții lor

Copiii de azi petrec de aproape două ori mai puțin timp afară față de părinții lor, iar cea mai mare parte a timpului lor este destinat ecranelor și rețelelor sociale, se arată într-un studiu cu rezultate îngrijorătoare. Un studiu recent,...
Paşcani
nori împrăștiați
28 ° C
28 °
28 °
53%
1.4m/s
100%
mie
27 °
J
32 °
vin
27 °
S
31 °
D
22 °

Niciun articol afișat