Zbor direct între Iaşi şi oraşul iubirii eterne din nordul Italiei. Cea mai tânără companie aeriană low-cost a inaugurat o nouă cursă din Regiunea de Nord-Est

Compania italiană Ernest Airlines a lansat cea de-a doua rută directă de pe Aeroportul Iaşi, spre Verona, care a devenit operabilă în weekend.

Deschiderea rutei Iaşi-Verona a avut loc la doar câteva zile de la inaugurarea Iaşi-Cuneo. Zborurile spre noua destinaţie sunt programate de trei ori pe săptămână – luni, miercuri şi sâmbătă. Zborurile Ernest Airlines vor fi operate cu o aeronava tip Airbus A319, având o capacitate 141 de locuri. Tarifele pe segment de zbor pornesc de la 29 de euro. „Prin deschiderea acestei noi rute, aducem mai aproape oraşul nostru de Nordul Italiei, iar locuitorii din Moldova au astfel posibilitatea să îşi regăsească mai uşor familiile stabilite la Verona. în acelaşi timp, Verona este un oraş turistic foarte apreciat, însă este important ca şi italienii să vină la Iaşi pentru că avem ce să le oferim. Ne bucurăm că am reuşit să punem bazele unei colaborări cu o companie tânără, aşa cum este Ernest Airlines, dar care promite mult şi este foarte dinamică. Diversificarea portofoliului de rute şi creşterea conectivităţii reprezintă unul din obiectivele aeroportului şi înseamnă aportul nostru la dezvoltarea Moldovei, mai ales în anul centenar”, a precizat Cătălin Bulgariu, directorul Aeroportul Internaţional Iaşi. Odată cu introducerea noilor zboruri spre Cuneo şi Verona operate de Ernest Airlines, numărul rutelor internaţionale de pe Aeroportul Iaşi a ajuns la 22, acestea fiind deservite de cinci companii aeriene.

Continuarea pe Adevarul

PULSUL ZILEI

Pagina verde. Patru staţii de biogaz din gunoi de grajd, finanţate cu 11 mil. euro din PNRR, au fost finalizate. Bogdan Pantazi, Agrocomplex Lunca...

În decembrie 2025, cinci companii figurau cu proiecte de staţii de biogaz finanţate prin PNRR, de peste 14 mil. euro ♦ Patru dintre ele, toate ale unor fermieri, apar acum cu un progres tehnic de 100% ♦ „Genul ăsta de investiţii, fără o...

Trei persoane au ajuns la Urgențe după un incident la Lidl Pașcani

Trei persoane au ajuns la Urgențe după ce li s-a făcut rău în magazinul Lidl din Pașcani. Unitatea ar fi fost închisă temporar Trei persoane, despre care există informații că ar fi angajate ale magazinului Lidl din Pașcani, au avut...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: A8 este vitală pentru Iași! Nu este un proiect care se negociază, ci o investiție strategică în viitorul nostru

Deputatul, Bogdan Cojocaru: A8 este vitală pentru Iași! Nu este un proiect care se negociază, ci o investiție strategică în viitorul nostru. Iașul are nevoie de autostradă pentru a atrage investiții, pentru a crea locuri de muncă, pentru a-și valorifica potențialul...

Anchetă privind traficul de minori și droguri. Percheziții la Centrul de Plasament Verșeni și la mai multe adrese – VIDEO

Paisprezece percheziții au avut loc, luni, în județul Iași, într-un dosar de trafic de minori și trafic de droguri. Anchetatorii investighează modul în care o minoră de 14 ani, instituționalizată, ar fi fost determinată să întrețină relații sexuale contra...

A apărut „Domnul Pensionescu”, asistentul AI care îți oferă informații despre pensia ta și despre câți bani ai acumulat în Pilonul 2

Câți bani au acumulat în Pilonul 2 și în ce condiții își pot retrage economiile sunt principalele întrebări adresate de români asistentului virtual „Domnul Pensionescu”, lansat de APAPR. Aproximativ 2.000 de persoane au folosit deja instrumentul bazat pe inteligență...

”Regele asfaltului” aruncă în aer Autostrada Unirii

”Situație gravă pe sectorul montan al A8! UMB și CNIR blochează Autostrada Unirii - A8! Iasul este sabotat in legatura cu Autostrada Unirii-A8!”, scrie pe Facebook activistul proautostradă Cătălin Urtoi. Reacția sa vine după ce Compania de Investiții Rutiere...

Ce poți construi în curte fără autorizație în 2026: Cum se aplică corect regula celor 20 mp pentru magazii și bucătării de vară

Magaziile și bucătăriile de vară din curțile caselor destinate unei singure familii din mediul rural pot fi construite fără autorizație dacă au o suprafață cumulată de cel mult 20 de metri pătrați și îndeplinesc toate condițiile legale. Codul amenajării...

Românii nu mai au bani pentru cadouri. Cât cheltuie în medie

Românii cheltuie din ce în ce mai puțini bani pe cadouri. Bugetul mediu nu trece de 220 de lei. Mulţi ajung chiar să refuze invitații la petreceri aniversare de teama cheltuielilor. Specialişti în finanţe şi bune maniere şi-au unit,...

Cum am ajuns să glorificăm epuizarea și să ne simțim vinovați când ne odihnim

Sursa: Profimedia Când amânăm tot și rămânem fără baterii, ne punem repede eticheta: suntem leneși. S-a inventat şi un termen pretenţios pentru asta: procrastinare. În realitate însă, e mult mai mult. Trăim în vremurile în care trebuie să stăm "în...

România, lider în UE la expunerea copiilor la bullying online și dezinformare. Cum pot fi protejaţi cei mici

De la numărul de voturi care ar putea decide soarta Guvernului, trecem la datele unui sondaj care plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană. Şi sună bine până acum, însă, după cum ne-am obişnuit, nu suntem de partea...
Paşcani
ploaie ușoară
11.1 ° C
11.1 °
11.1 °
93%
4.6m/s
41%
mar
17 °
mie
17 °
J
15 °
vin
13 °
S
17 °

Niciun articol afișat